Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

foto 11

Şi anul acesta elevii Şcolii cu clasele I-VIII „Dimitrie Pompeiu” Broscăuţi au sărbătorit Halloween-ul. Activitatea desfăşurată pe data de 31 octombrie 2011 s-a numit „Carnaval de Hallowen” şi a constat într-o prezentare Power Point despre semnificaţia acestei sărbători, realizată de prof. Miron Cristian – Vasile (profesor de Limba engleză), o expoziţie de desene realizată de prof. Manolache Mirela (prof. de Biologie), două concursuri – „Cel mai frumos costum” şi „Cel mai haios dovleac”, precum şi jocuri interactive.

Organizatorii acestei activităţi – prof. Miron Cristian – Vasile şi prof. Apostol Iuliana – Andreea (prof. de Limba română şi Consilier educativ) s-au gândit că elevii vor fi încântaţi să participe la o astfel de manifestare artistică ce le solicită imaginaţia, creativitatea, dexteritatea şi spiritul de echipă, lucru confirmat de numărul mare de elevi ce s-au înscris şi au participat la toate probele.

Juriul a fost format din:
-    prof. Mihai Mihaela - directorul şcolii – preşedintele juriului
-    d-nul Redinciuc Viorel – viceprimarul comunei – membru
-    prof. Apostol Iuliana – Andreea – Consilier educativ – membru
-    prof. Tănase Andreea – Laura – membru
-    prof. Saveliev Laurenţiu – Vasile – membru

La finalul activităţii cei mai buni elevi  au fost răsplătiţi cu diplome. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

foto 11foto 2foto 3foto 4foto 5foto 6foto 7foto 8foto 9foto 10foto 1
DorohoiNews.ro, 01-11-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

02.11.2012 la 21:20

Sunteti foarte curios...daca tot va intereseaza va voi spune eu ..a avut loc in intervalul orelor 11:00 13:00..Sunteti multumit..?In niciun caz in timpul orelor de curs.

04.12.2011 la 19:33

Eu cred ca a fost un lucru foarte frumos....mai ales din partea copiilor ca eu muncit ca sa isi gaseasca un costum cat de bun .Fiecare a muncit la costumul lui. Cei care tot mananca la ..... sunt niste cocalari care nu au ce face si zic.-I-a hai sa mai dau si eu un comentariu. Si care e problema eu il cunosc pe domnul Laurentiu Saveliev si nu a putut sa mearga sa fie juriu deoarece avea putina treaba. Rusine celor care cred ca scoala Dimitrie Pompeiu este o scoala unde copii nu invata!

06.11.2011 la 13:55

Am constatat ca era membru si dl.saveliev si in imagini am vazuto pe dna.saveliev.................

02.11.2011 la 14:33

Felicitari celor care au organizat!Oamenii astia chiar au muncit . Ce invidie au unii, care admira doar munca altora . Bravo!!!!!!

02.11.2011 la 11:06

Foarte Frumos a fost!!!...si juriul a fost corect..si cel care a luat premiul 1 il Merita!!

01.11.2011 la 20:41

Hei "anonim" ...nu inteleg de ce te intereseaza pe tine intervalul in care a avut loc activitatea...Dar nu,nu a inlocuit orele de clasa. Orele s-au facut de 45 min. si pauza a fost de 5 min. Au dreptul si elevii la putina distractie,cel putin 1 data - de 2 ori pe an...parerea mea. Si daca te intereseaza s-a depus si multa munca la aceasta activitate (care nu a durat mai mult de 1 ora). Multumim pentru TOT Domnule Cristi Miron!

01.11.2011 la 20:27

Foarte frumos si copiii au fost foarte bine deghizati...BRAVO!! va felicit!!!!Eu cred ca a iesit frumos...inca o data BRAVO!!!

01.11.2011 la 19:53

Frumos program, mai ales ca a fost si membru LULAKI!

01.11.2011 la 19:43

Bravo Cristi si eu am facut anul asta Halloween la Cordareni si a fost un pic de munca si cred ca acesti copii au nevoie din cand in cand de activitati de genul asta. Bravo si succes in continuare in activitatea didactica..

01.11.2011 la 18:57

Sunt curios la ce ora a avut loc activitatea? In locul orelor de clasa? Nu folosea mai mult copiilor o ora de meditatie (la anii terminali)

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro